Pe scurt si mai simplu: In Your Face inseamna in fata ta. Ceea ce ti-e intiparit pe chip, sau ceea ce alt chip iti arata, sau ceea ce se vede fara ochi.
Am mers cu masina, 12 ore de condus, am gasit cazare intr-o casa Zen super relaxanta si foarte ieftina, am iesit sa vizitam orasul si am ratacit toate strazile "sigur asta e", am dormit 15 minute, am cumparat un inel norocos si niste salvari si am plecat la concert. In deschidere trupa lui Boogie! din Megastarul maghiar (mare funk, baieti!), vreo 50 de oameni. Apoi vine Bilal. Se strang in total vreo 100 de oameni (incredibil de putina lume pentru un concert atat de reusit).
Canta piesele de pe albumul meu preferat, cel care s-a scurs in 2006 si care merita toata admiratia oricarei urechi ce gusta R&B, jazz, soul si funk, toate la un loc.
Si vine momentul "!!!". Bilal vrea sa cante "Dollar" la pian si cu vocea si nu are stativul potrivit pentru asta. Cere un stativ, nici un tehnic maghiar nu intelege engleza si in ultima instanta, cere ajutorul cuiva din public. Eu eram evident in primul rand. Si imi treceau atunci doar doua chestii prin cap: "Eu? De ce eu?" . Si m-am urcat. Si am tinut microfonul ala beta 58 atat de aproape de buzele lui, eram atat de aproape de el incat stiam ca daca se uita la mine, ma voi perde. Puteam sa fi cantat cu el, ca tot n-avea backing vocals, dar de ce sa o fi facut? Era momentul ala asa de perfect, canta omul asta pe care eu il consider de 1 an jumate cel mai muzical si mai profund vocalist, incat l-am gustat cu dor si l-am pastrat asa, pur si mai ales, unic. L-am strans in brate apoi pe omul care imi infierbanta imaginatia muzicala si am simtit ca ii ofer eu ceva lui. Nu stiu ce, dar asa am simtit. Poate ca el n-a simtit nimic, dar ceva din mine a ramas pe scena aia acolo atunci. Si stii de ce? Pentru ca niciodata nu va mai fi un moment identic cu acela cand Bilal a cantat lipit de mine in A38.
Nu uita. Banul e doar un mijloc, iubirea e un scop, iar muzica e rezultatul cautarii cu orice mijloc.
eeee?
Pot sa rezum cei 27 de ani si ceva pe care i-am simtit pana acum in cateva fraze (daca vreau) sau chiar o propozitie mai lunguta: plina de evenimente artistice, copilarie interesanta, multa lume care s-a plimbat prin inima mea.
Imi doresc mult ca ceea ce vine sa fie cel putin la fel de interesant. Vreau sa imi bata vantul cu 100 km/h si sa zbor pe motor, dar sa nu tin eu bolidul de coarne, ci barbatul de piept. Vreau sa urc munti si sa descopar singuratatea perfecta. Vreau sa invat sa inot si sa fac pace cu marea. Vreau sa calaresc, deci sa fac pace cu un cal alb. Vreau sa invat sa spun NU hotarat si sa nu imi para rau apoi. Vreau sa spun DA hotarat si sa ma bucur nespus apoi. Vreau sa fiu libera, sincera, sa iubesc, sa ma unesc cu iubirea insasi.
Tu cam ce vrei?
Nu am luat Xanax si nici nu o sa iau. Era Mos Craciun, in inima mea stiu asta, iar voua va doresc sa il intalniti, amintindu-va ce v-am povestit eu.
Craciun fericit!
Frig si zloata, pentru ca in Bucuresti zapada nu se asterne. Pierdut si ciufulit, o copie de teckel traverseaza aiurea strada. Ma iau si eu dupa el si alaturi de el parca am mai multa incredere in mine. Si atunci imi dau seama de un lucru. Cei pe jumatate frumosi au nevoie de unul pe de-a-ntregul urat, cei pe jumatate bogati au nevoie de unul bogat de-a binelea, cei pe jumatate singuri au nevoie de unul singur de tot ca sa isi creeze un fals univers perfect al perceptiei de sine.
Lunga fraza. Dar o umbra de adevar tot iese de aici. Cred.
Am citit undeva ca timpul nu ti se potriveste tie, ci tu te potrivesti timpului. Mi s-a parut foarte straniu ca suna ca o "regula", ca un enunt, nu ca o ipoteza, pentru ca mi-as fi dorit, sincer, sa mai existe o sansa sa pot trece testul inadaptarii la vremile noastre printr-o metoda pe care o adoptam prin facultate uneori - trisat. Adica sa am timpul meu, in casuta mea, mobila dupa sufletul meu, inadaptat, iar garderoba mea, total nepotrivita timpului, perfect echipata cu tot ce corpul meu are nevoie sa se simta " in timpul lui"...
Continua tu, te rog.