Am inceput muzica la 4 ani. Nu era o chestie din aia obisnuita, imi placea sa cant pentru a fi ascultata, asa ca am mers la concursuri. Poti spune ca eram increzuta de pe-atunci. Dar nu asta e marele meu defect.

La 4 ani am castigat un premiu I. Si ce e amuzant sau daca vrei, foarte ciudat, e ca peste exact 20 de ani castigam tot premiul I cu aceeasi piesa ca in copilarie, doar ca la Cerbul de Aur.

Am doua surori superbe, Laura si Ioana si un frate cu ochii negri , Filip. Sunt foarte apropiata de familia mea, de mama mea, care e violonista, de bunicii mei (mama Jana, croitoreasa, care mi-a daruit un "interior" bine cultivat si tata Petruta, acordeonist, care m-a invatat sa iubesc pamantul si natura). Tata e un pic departe, dar si pe el il iubesc foarte mult. Tata e fizician, dar de fapt ne-a imbolnavit si pe mine, si pe Laura, cu microbul artei fotografice. Mama m-a incurajat intotdeauna sa fiu competitiva si sa nu renunt usor, de aceea sunt atat de incapatanata. Mama e mama, pur si simplu, o iubesc mai mult ca pe mine, pentru ca ma suna intotdeauna cand am o problema, pentru ca stie mereu cand ceva nu e in regula, desi ne vedem de 4 ori pe an.

N-am de gand sa te plictisesc cu prea multe informatii despre mine. Asa, pe scurt, am facut si eu un liceu, o facultate, am o pisica superba cu ochii verzi sau maro si un suflet langa mine care ma completeaza.

Despre muzica mea si restul lucrurilor pe care ai vrea sa le afli, cauta mai departe. Intre gandurile mele vei gasi o expresie care sintetizeaza motivele pentru care nu am de ce sa mai continui acum polologhia despre mine: "omul e ceea ce face". Asa ca vino sa ma asculti cantand candva.

Luiza